încânta

See also: incanta

Romanian

Etymology

Probably from în + cânta, based on French enchanter. Other theories include a direct derivation from Latin incantāre, present active infinitive of incantō (compare Aromanian ncãntu, ncãntari).

Verb

a încânta (third-person singular present încântă, past participle încântat) 1st conj.

  1. to charm, seduce, enchant
  2. to deceive, delude

Conjugation
    conjugation of încânta (first conjugation, no infix)
infinitive a încânta
gerund încântând
past participle încântat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present încânt încânți încântă încântăm încântați încântă
imperfect încântam încântai încânta încântam încântați încântau
simple perfect încântai încântași încântă încântarăm încântarăți încântară
pluperfect încântasem încântaseși încântase încântaserăm încântaserăți încântaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să încânt să încânți să încânte să încântăm să încântați să încânte
imperative — tu — — voi —
affirmative încântă încântați
negative nu încânta nu încântați

Synonyms

Derived terms
  • încântare
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.