stânjeni

Romanian

Etymology

From a Slavic sŭtęžiti or from sŭtęgnąti, participle of sŭtęženŭ. Cf. also stânjen.

Verb

a stânjeni (third-person singular present stânjenește, past participle stânjenit) 4th conj.

  1. to hinder, trouble, hamper, impede, interfere, disrupt, disturb, interrupt
  2. (figuratively) to embarrass

Conjugation
    conjugation of stânjeni (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a stânjeni
gerund stânjenind
past participle stânjenit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present stânjenesc stânjenești stânjenește stânjenim stânjeniți stânjenesc
imperfect stânjeneam stânjeneai stânjenea stânjeneam stânjeneați stânjeneau
simple perfect stânjenii stânjeniși stânjeni stânjenirăm stânjenirăți stânjeniră
pluperfect stânjenisem stânjeniseși stânjenise stânjeniserăm stânjeniserăți stânjeniseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să stânjenesc să stânjenești să stânjenească să stânjenim să stânjeniți să stânjenească
imperative — tu — — voi —
affirmative stânjenește stânjeniți
negative nu stânjeni nu stânjeniți

Synonyms

Derived terms
  • stânjeneală
  • stânjenitor

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.