plânge

See also: plange

Romanian

Etymology

From Latin plangere, present active infinitive of plangō, from Proto-Indo-European *pleh₂k-. Compare Italian piangere.

Pronunciation
  • IPA(key): /ˈplɨndʒe/

Verb

a plấnge (third-person singular present plânge, past participle plâns) 3rd conj.

  1. (intransitive) to cry, weep
    Nu vreau să plângi.
    I don't want you to cry.
    Bebeul a plâns toată noaptea.
    The baby cried all night.
  2. (transitive) to deplore
  3. (reflexive) to complain

Conjugation
    conjugation of plânge (third conjugation, past participle in -s)
infinitive a plânge
gerund plângând
past participle plâns
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present plâng plângi plânge plângem plângeți plâng
imperfect plângeam plângeai plângea plângeam plângeați plângeau
simple perfect plânsei plânseși plânse plânserăm plânserăți plânseră
pluperfect plânsesem plânseseși plânsese plânseserăm plânseserăți plânseseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să plâng să plângi să plângă să plângem să plângeți să plângă
imperative — tu — — voi —
affirmative plânge plângeți
negative nu plânge nu plângeți

Derived terms

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.