înfige

See also: infige

Romanian

Etymology

From Latin īnfīgere, present active infinitive of īnfīgō (“fasten, fix”).

Verb

a înfige (third-person singular present înfige, past participle înfipt) 3rd conj.

  1. to thrust, push into, stick in, dig into

Conjugation
    conjugation of înfige (third conjugation, past participle in -pt)
infinitive a înfige
gerund înfigând
past participle înfipt
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present înfig înfigi înfige înfigem înfigeți înfig
imperfect înfigeam înfigeai înfigea înfigeam înfigeați înfigeau
simple perfect înfipsei înfipseși înfipse înfipserăm înfipserăți înfipseră
pluperfect înfipsesem înfipseseși înfipsese înfipseserăm înfipseserăți înfipseseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să înfig să înfigi să înfigă să înfigem să înfigeți să înfigă
imperative — tu — — voi —
affirmative înfige înfigeți
negative nu înfige nu înfigeți

Derived terms

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.