birui

Romanian

Etymology

From Hungarian bír.

Verb

a birui (third-person singular present biruiește or biruie, past participle biruit) 4th conj.

  1. to defeat, vanquish, subdue, be victorious over
    Synonyms: învinge, supune

Conjugation
    conjugation of birui (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a birui
gerund biruind
past participle biruit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present biruiesc biruiești biruiește biruim biruiți biruiesc
imperfect biruiam biruiai biruia biruiam biruiați biruiau
simple perfect biruii biruiși birui biruirăm biruirăți biruiră
pluperfect biruisem biruiseși biruise biruiserăm biruiserăți biruiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să biruiesc să biruiești să biruiască să biruim să biruiți să biruiască
imperative — tu — — voi —
affirmative biruiește biruiți
negative nu birui nu biruiți
    conjugation of birui (fourth conjugation, no infix)
infinitive a birui
gerund biruind
past participle biruit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present birui birui biruie biruim biruiți biruie
imperfect biruiam biruiai biruia biruiam biruiați biruiau
simple perfect biruii biruiși birui biruirăm biruirăți biruiră
pluperfect biruisem biruiseși biruise biruiserăm biruiserăți biruiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să birui să birui să biruie să biruim să biruiți să biruie
imperative — tu — — voi —
affirmative biruie biruiți
negative nu birui nu biruiți

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.