învita

See also: invita, invitá, invità, and in vita

Romanian

Etymology

Inherited from Latin invītāre, present active infinitive of invītō. Almost completely replaced by the modern doublet from French, invita.

Verb

a învita (third-person singular present învitează, past participle învitat) 1st conj. (archaic)

  1. to incite, goad, urge, stimulate
    Synonyms: incita, îndemna, îmboldi, mâna, stimula
  2. to provoke; to instigate
    Synonyms: provoca, instiga
  3. to awaken a desire (to do something) in someone
  4. (reflexive) to reunite with

Conjugation
    conjugation of învita (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a învita
gerund învitând
past participle învitat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present învitez învitezi învitează învităm învitați învitează
imperfect învitam învitai învita învitam învitați învitau
simple perfect învitai învitași învită învitarăm învitarăți învitară
pluperfect învitasem învitaseși învitase învitaserăm învitaserăți învitaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să învitez să învitezi să înviteze să învităm să învitați să înviteze
imperative — tu — — voi —
affirmative învitează învitați
negative nu învita nu învitați
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.