împutăciune

Romanian

Etymology

From the old verb împuta +‎ -ciune (compare the modern doublet imputa), or possibly corresponding to Latin imputātiō, imputātiōnem.

Noun

împutăciune f (plural împutăciuni) (archaic)

scolding, admonition, reproach, reprimand
imputation, charge or accusation of evil
dispute, quarrel

Declension

declension of împutăciune

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(o) împutăciune	împutăciunea	(niște) împutăciuni	împutăciunile
genitive/dative	(unei) împutăciuni	împutăciunii	(unor) împutăciuni	împutăciunilor
vocative	împutăciune, împutăciuneo		împutăciunilor

Synonyms

(scolding): mustrare, admonestare, reproș, certare, dojană
(imputation): imputare, imputație, acusație
(dispute): dispută, ceartă

Related terms

imputație

This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.