vâna

See also: vana, vanā, vână, väna, vaňa, Váňa, and vaṇa

Romanian

Etymology

From Vulgar Latin *vēnāre, from Classical Latin vēnārī, present active infinitive of vēnor (“hunt”), from Proto-Indo-European *wenh₁- (“to strive, wish, love”).

Verb

a vâna (third-person singular present vânează, past participle vânat) 1st conj.

  1. to hunt (to chase down prey)

Conjugation
    conjugation of vâna (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a vâna
gerund vânând
past participle vânat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present vânez vânezi vânează vânăm vânați vânează
imperfect vânam vânai vâna vânam vânați vânau
simple perfect vânai vânași vână vânarăm vânarăți vânară
pluperfect vânasem vânaseși vânase vânaserăm vânaserăți vânaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să vânez să vânezi să vâneze să vânăm să vânați să vâneze
imperative — tu — — voi —
affirmative vânează vânați
negative nu vâna nu vânați

Derived terms
  • vânare

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.