preoți

Romanian

Etymology

From preot.

Verb

a preoți (third-person singular present preoțește, past participle preoțit) 4th conj.

  1. (transitive, reflexive) to be ordained (as a priest), take/receive holy orders
  2. (intransitive) to work as a priest or pastor, to preach

Conjugation
    conjugation of preoți (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a preoți
gerund preoțind
past participle preoțit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present preoțesc preoțești preoțește preoțim preoțiți preoțesc
imperfect preoțeam preoțeai preoțea preoțeam preoțeați preoțeau
simple perfect preoții preoțiși preoți preoțirăm preoțirăți preoțiră
pluperfect preoțisem preoțiseși preoțise preoțiserăm preoțiserăți preoțiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să preoțesc să preoțești să preoțească să preoțim să preoțiți să preoțească
imperative — tu — — voi —
affirmative preoțește preoțiți
negative nu preoți nu preoțiți
  • preoție
  • preoțime
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.