mâneca

See also: mânecă

Romanian

Etymology 1

From Latin mānicāre, present active infinitive of mānicō.

Verb

a mâneca (third-person singular present mânecă, past participle mânecat) 1st conj.

  1. (popular) to get up and go very early in the morning

Conjugation
    conjugation of mâneca (first conjugation, no infix)
infinitive a mâneca
gerund mânecând
past participle mânecat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present mânec mâneci mânecă mânecăm mânecați mânecă
imperfect mânecam mânecai mâneca mânecam mânecați mânecau
simple perfect mânecai mânecași mânecă mânecarăm mânecarăți mânecară
pluperfect mânecasem mânecaseși mânecase mânecaserăm mânecaserăți mânecaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să mânec să mâneci să mânece să mânecăm să mânecați să mânece
imperative — tu — — voi —
affirmative mânecă mânecați
negative nu mâneca nu mânecați

Synonyms

Derived terms
  • mânecare
  • mânecat
  • mânecătoare

See also

Etymology 2

Noun

mâneca f

  1. definite nominative and accusative singular of mânecă
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.