defăima

See also: defaimă

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin root *diffamiāre, from Latin diffamāre, present active infinitive of diffamō, from fāma (“fame”).

Verb

a defăima (third-person singular present defaimă, past participle defăimat) 1st conj.

  1. to defame, libel, slander

Conjugation
    conjugation of defăima (first conjugation, no infix)
infinitive a defăima
gerund defăimând
past participle defăimat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present defaim defaimi defaimă defăimăm defăimați defaimă
imperfect defăimam defăimai defăima defăimam defăimați defăimau
simple perfect defăimai defăimași defăimă defăimarăm defăimarăți defăimară
pluperfect defăimasem defăimaseși defăimase defăimaserăm defăimaserăți defăimaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să defaim să defaimi să defaime să defăimăm să defăimați să defaime
imperative — tu — — voi —
affirmative defaimă defăimați
negative nu defăima nu defăimați

Synonyms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.