curma

See also: curmá

Romanian

Etymology

Uncertain. Possibly a substratum word (compare Albanian kurmue) or from Ancient Greek (cf. κορμός (kormós, “trunk”)). Less likely from a Vulgar Latin *corrimāre.

Verb

a curma (third-person singular present curmează, past participle curmat) 1st conj.

  1. to stop (abruptly), interrupt, end, break off, cut off, cease

Conjugation
    conjugation of curma (first conjugation, no infix)
infinitive a curma
gerund curmând
past participle curmat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present curm curmi curmă curmăm curmați curmă
imperfect curmam curmai curma curmam curmați curmau
simple perfect curmai curmași curmă curmarăm curmarăți curmară
pluperfect curmasem curmaseși curmase curmaserăm curmaserăți curmaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să curm să curmi să curme să curmăm să curmați să curme
imperative — tu — — voi —
affirmative curmă curmați
negative nu curma nu curmați

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.