blestema

See also: blestemâ

Romanian

Alternative forms
  • blăstema, blăstăma (regional)

Etymology

From Vulgar Latin *blastēmāre, present active infinitive of *blastēmō, from Ecclesiastical Latin, Late Latin blasphēmō, from Ancient Greek βλασφημέω (blasphēméō). Compare Aromanian blastim, blãstimari, Italian bestemmiare, Friulian blestemâ, Spanish lastimar.

Verb

a blestema (third-person singular present blestemă, past participle blestemat) 1st conj.

  1. (transitive) to curse; to shame
  2. (transitive) to damn
  3. (intransitive) to swear; to blaspheme

Conjugation
    conjugation of blestema (first conjugation, no infix)
infinitive a blestema
gerund blestemând
past participle blestemat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present blestem blestemi blestemă blestemăm blestemați blestemă
imperfect blestemam blestemai blestema blestemam blestemați blestemau
simple perfect blestemai blestemași blestemă blestemarăm blestemarăți blestemară
pluperfect blestemasem blestemaseși blestemase blestemaserăm blestemaserăți blestemaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să blestem să blestemi să blesteme să blestemăm să blestemați să blesteme
imperative — tu — — voi —
affirmative blestemă blestemați
negative nu blestema nu blestemați

Derived terms
  • excomunica

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.