înfrunta

Romanian

Etymology

From Vulgar Latin *infrontāre, from Latin frōns, or alternatively derived from frunte[1]. Compare Aromanian nfruntu, nfruntari.

Verb

a înfrunta (third-person singular present înfruntă, past participle înfruntat) 1st conj.

  1. to face
  2. to confront
  3. to defy

Conjugation
    conjugation of înfrunta (first conjugation, no infix)
infinitive a înfrunta
gerund înfruntând
past participle înfruntat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present înfrunt înfrunți înfruntă înfruntăm înfruntați înfruntă
imperfect înfruntam înfruntai înfrunta înfruntam înfruntați înfruntau
simple perfect înfruntai înfruntași înfruntă înfruntarăm înfruntarăți înfruntară
pluperfect înfruntasem înfruntaseși înfruntase înfruntaserăm înfruntaserăți înfruntaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să înfrunt să înfrunți să înfrunte să înfruntăm să înfruntați să înfrunte
imperative — tu — — voi —
affirmative înfruntă înfruntați
negative nu înfrunta nu înfruntați

Derived terms
  • înfrunt
  • înfruntare
  • înfruntăciune
  • înfrunțeală

References
  1. înfrunta in DEX online - Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language)
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.